Seria de 6 cărți care a inspirat producția filmul Enola Holmes

Seria de 6 cărți care a inspirat producția filmul Enola Holmes

Dacă ți-a plăcut filmul Enola Holmes, află că a fost inspirat de o întreagă serie de cărți scrise de autoarea americană Nancy Springer. Seria conține 6 cărți și toate au ajutat la conturarea personajului Enola în pelicula produsă de Netflix.

Seria de cărți Enola Holmes

  1. The Case of the Missing Marquess (2006)
  2. The Case of the Left-Handed Lady (2007)
  3. The Case of the Bizarre Bouquets (2008)
  4. The Case of the Peculiar Pink Fan (2008)
  5. The Case of the Cryptic Crinoline (2009)
  6. The Case of the Gypsy Goodbye (2010)

Despre autoarea Nancy Springer

Nancy Springer este o scriitoare americană de fantasy, literatură YA și SF. Născută la 5 iulie 1948, Nancy Springer se remarcă în anul 1994, când câștigă premiul Tiptree pentru romanul Larque on the Wing.

A lansat prima carte din seria Enola Holmes în anul 2006, urmând apoi să continue cu lansarea a încă 5 cărți din această serie. În anul 2020, The Enola Holmes Mysteries este adaptată de Netflix într-un film intitulat Enola Holmes și ajunge rapid în topul vizionărilor din luna septembrie.

De-a lungul carierei sale de autoare, Nancy Springer a lansat serii fascinante și zeci de nuvele, iar începând cu anul 1982, munca ei este recunoscută prin varietatea de premii literare pe care le primește. Cel mai prestigios premiu al autoarei este Edgar Award for Best YA Mystery din 1995, iar un an mai târziu este omagiată și cu premiul de la categoria Juvenile Mystery.

Cazul Marchizului dispărut. Seria Enigmele Enolei Holmes

Ce carte a inspirat producția filmului Enola Holmes?

Cazul Marchizului dispărut, primul volum din seria Enigmele Enolei Holmes

Cazul Marchizului dispărut este primul volum din faimoasa serie semnată de Nancy Springer. Tradusă în 16 limbi, seria aceasta a cucerit milioane de fani din întreaga lume prin comportamentul savuros al protagonistei, dar și datorită dezvăluirii detaliilor impresionante despre fratele ei mai mare, misteriosul și ingeniosul detectiv de renume mondial, Sherlock Holmes.

Cazul Marchizului dispărut a fost tradusă de Editura Humanitas și este parte a colecției Humanitas Junior. Este o carte dedicată cititorilor tineri, dar îți garantăm că îți va atrage atenția la orice vârstă, mai ales dacă ești fan al cărților polițiste.

Dacă până de curând eram obișnuiți ca doar Sherlock Holmes să fie în atenția producțiilor despre detectivi, de această dată avem în prim plan o tânără adolescentă. Enola Holmes este o fată care a crescut alături de mama ei în conacul familiei. Și-a văzut rareori frații, însă îl privește cu admirație pe Sherlock și cu siguranță i-a moștenit gândirea analitică și puterea de observație.

Inteligentă, îndrăzneață și acerbă, Enola stăpânește foarte bine și arta conversației. În ciuda faptului că a stat mai mult alături de mama sa, în momentul în care iese în lume pentru a rezolva primul ei caz, dă dovadă că se poate descurca fără probleme pe cont propriu.

Enigma pe care încearcă să o deslușească are legătură cu dispariția mamei ei, Eudoria, caz care nu pare să îi impresioneze și pe cei doi fii proaspăt întorși în conacul familiei. Enola decide să pornească singură spre Londra pentru a-și găsi mama, iar pe drum se întâlnește cu Lordul Tewkesbury, personaj cu care se va tot intersecta pe parcursul cărții, precum și în film.

Cartea a fost ecranizată într-o producție originală Netflix, iar cast-ul a fost format din actori de renume precum Millie Bobby Brown în rolul Enolei Holmes, Henry Cavill (Sherlock Holmes), Sam Claflin (Mycroft Holmes) și Helena Bonham Carter (Eudoria Holmes).

Filmul a fost un instant succes, însă momentan nu sunt informații despre apariția unui al doilea film. Din fericire, mai sunt încă 5 cărți pe care le poți citi pentru a afla și ce alte mistere rezolvă Enola.

About Author

andreea


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *