Recenzie Tărâmul de cenușă de Sarah J. Maas

Recenzie Tărâmul de cenușă de Sarah J. Maas

Am deosebita plăcere de a vă încânta, şi totodată, de a vă dispera cu una dintre recenziile mele bombastice, de data aceasta pe blogul celor de la Cartepedia. Mă bucură enorm faptul că au avut încredere în mine şi mi-au oferit această oportunitate, de a mă dezlănţui în ceea ce priveşte ultimul volum al seriei „Tronul de cleştar” şi anume „Tărâmul de cenuşă.

Recenzie și fotografii realizate de Loredana

Recenzie Tărâmul de cenușă

Vă mărturisesc, de când s-a lansat, în luna ianuarie a acestui an, m-am temut să-l citesc şi nu pentru că m-ar fi speriat numărul de pagini, are doar 992 de pagini, deci o nimica toată, ci m-am temut pentru sentimentele care le va trezi în mine.

Îmi propusesem la începutul anului, când a apărut, să îmi fac un cadou de la mine pentru mine, apoi am renunţat la idee, întrucât titlurile necitite m-au tras de urechi, dar s-a făcut cum s-a făcut şi a ajuns şi ultimul volum în mânuţele mele, deci a fost momentul să închei seria şi să mă despart de personaje, cu cât lungeam mai mult momentul, cu atât nu mă mai simţeam eu în regulă şi nici nu mai aveam pace, absolut deloc. Vedeam din ce în ce mai multe postări pe bookstagram legate de acest volum şi am încercat, pe cât posibil, să evit spoilerele pentru a nu-mi strica bucuria lecturii şi am reuşit cu brio.

Oricât de bune mi s-au părut celelalte volume, „Tărâmul de cenuşă” mi s-a părut cu mult peste şi mi-a lăsat impresia că este cel mai bun din serie, nu doar că este ultimul şi s-au văzut schimbări, dar şi evoluţii la personaje, ci pentru cât de mult sentimente a reuşit să trezească în mine. Nu cred că am mai citit vreo carte, de când mă ştiu, la care să fi plâns atât de mult pe cât am plâns la aceasta, exceptând cărţile ce au ca subiect războiul, la acele cărţi mereu plâng şi mă doare sufletul, chit că este vorba de Auschwitz sau de alte perioade ale războiului.

Mi-a fost extrem de uşor să mă pierd, pentru ultima dată, în această lume creată de Sarah J. Maas şi a fost atât de bine şi minunat. Am parcurs paginile pe nerăsuflate, cu ochii înlăcrimaţi mai bine de jumătate de volum, nu pot să-mi explic cum de acest volum  a scos plângăcioasa din mine, şi nu am plâns aşa, două – trei lacrimi pe ici, pe colo, am plâns cu suspine, de parcă trăiam pe propria piele ce se întâmpla în carte. Chiar şi acum că rememorez momentele când citeam, mă încearcă lacrimile, dar îmi revin eu…

Un dor nebun am avut de personaje, pot spune că m-am gândit la el de nenumărate ori până să citesc şi ultimul volum. Sunt acele genuri de personaje ce rămân cu tine pentru multă vreme după ce ai încheiat de descoperit a lor poveste. Dar şi ce poveşti au avut aceste personaje, una şi una, iar eu nu am putut decât să mă bucur de faptul că am avut ocazia de a le descoperi bucuriile, tristeţile, temerile, neîncrederile, suferinţele, dar şi cât de frumos pot să iubescă, cât de mult pot dărui din ei pentru ceilalţi.

Vreau să îi mulţumesc Cătălinei pentru că m-a disperat cu seria asta, mi-a băgat-o pe gât, n-am cum să spun altfel, de fiecare dată când era vorba de recomandări, ea îmi spunea de „Tronul de cleştar” şi acum înţeleg de ce, aşa că ea este vinovata principală pentru că al meu suflet este făcut bucăţele şi pentru cât de mult am plâns. La momentul când i-am spus că mă apuc de volum, mi-a spus doar să mă pregătesc, însă eram pregătită psihic, dar emoţional în niciun caz. Mă aşteptam la ce era mai rău, să fiu obligată să mă despart de personaje pe care am ajuns să le îndrăgesc maxim, dar chiar şi aşa, tot am fost doborâtă de ce am dat în paginile volumului.

Oricât de mult aş fi zis eu că sunt pregătită sau să-l mai fi amânat, tocmai ca să nu fiu rănită, nicicând nu ar fi fost momentul potrivit de a citi acest volum, pentru că este scris în aşa măsură încât să te atingă acolo unde trebuie, să îţi ajungă la suflet, să-ţi treacă prin fiecare strat de piele şi să trezească în tine sentimente dintre cele mai puternice.

Am ajuns să iubesc seria şi asta doar datorită Cătălinei, de nu era ea, nu ajungeam curând la serie, deci mulţumesc încă o dată, iar în momentul de faţă, am consolarea că pot reciti seria oricând vrea muşchiuleţul meu, deşi nu ştiu cât îmi va mai rezista sufleţelul, dacă ar mai fi dispus să treacă prin toate acele stări plăcute, dar şi mai puţin plăcute… 

Cuvinte subliniate

Doar cu ea nu trebuia să dea explicaţii. Doar cu ea nu trebuia să fie rege sau altceva în afară de ce era. Numai ea nu judeca niciodată ceea ce făcuse, pe cine dezamăgise, ce ar mai fi putut face. Doar plăcerea şi totala uitare îi uneau.

Realitatea nu o să se schimbe niciodată. Acum e important cum faci asta să conteze.

O să înfruntăm totul împreună. Iar dacă tu eşti într-adevăr preţul, atunci o să-l plătim împreună. Ca un singur suflet în două trupuri.

Războiul îi schimbă pe oameni. Grăbeşte totul.

Pentru că. Deşi poate eşti mai bătrână şi mortală într-o mie de feluri diferite, în sinea ta ţi-e frică. Nu ştii cum să îmi ceri să rămân, pentru că te temi să recunoşti că vrei asta. Te temi. De tine, mai mult decât oricine altcineva. Te temi.

Ţi-am spus că dragostea este o slăbiciune. Ar fi mult mai uşor dacă ne-am urî cu toţii.

(…) frica înseamnă să ai ceva pentru care meriţi să lupţi – ceva la care ţii atât de mult încât a-l pierde este cel mai grav lucru pe care ţi-l poţi imagina.

Viaţa – viaţa era suferinţă. Suferinţă şi bucurie. Bucurie datorită suferinţei.

About Author

cartepedian


« Previous Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *